Citate Celebre
Citate online, surse de inspiratie
Categorii citate
Cautare Citate Celebre cu pentru
Mai ameţitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi de ajuns pentru a dovedi esenţa divină a creştinismului.
autor Nicolae Steinhardt in Citate despre credinta
Situaţia creştinului e la fel de paradoxală ca a lui Don Quijote. E om şi i se cere să fie Dumnezeu. A fost creat curat şi e murdar, şi trebuie să se întoarcă la ceea ce a fost menit a fi. Altfel spus, el trebuie să lupte pentru a deveni ceea ce este.
autor Nicolae Steinhardt in Citate despre om
Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.
autor Nicolae Steinhardt in Citate despre suflet
Criza economica nu atinge deloc pe cei bogati, gasitori intotdeauna ai unor solutii pentru a-si proteja milioanele, ci pe dezmostenitii soartei.
autor Camil Petrescu in Citate despre existenta
Urasc definitiile dascalilor pentru adormit copiii. Asta-i osanda moderna.
autor George Bacovia in Citate despre existenta
Ca şi în geometrie, înţeleg prin poezie o anumită simbolică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă… Pentru mine poezia este o prelungire a geometriei, aşa că, rămânând poet, n-am părăsit niciodată domeniul divin al geometriei.
autor Ion Barbu in Citate despre poezie
Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci lucrez pentru gloria geniului uman.
autor Traian Vuia in Citate despre existenta
Autori citate
Citate Celebre pe telefon:
